Miguel Gane: „Distanța face parte din ce sunt eu. M-am învățat cu viața în trecere”

Publicat: 23/08/2024, 21:02

Săptămâna aceasta, la Ai vreme să vorbim?, cu Ana-Maria Păunescu, invitat a fost Miguel Gane, un nume extrem de popular în Spania și America Latină, este unul dintre cei mai bine vânduți poeți contemporani din lumea hispanofonă.

Miguel Gane a vorbit despre parcursul său literar și echilibrul pe care îl menține între cele două lumi care îi definesc identitatea. Este o ocazie rară de a-l cunoaște pe acest autor remarcabil, care trăiește, prin versurile sale, între două culturi și două identități.

Născut Mihai Gane, în satul Lerești din județul Argeș, tânărul poet a reușit să îmbine două lumi aparent diferite: rădăcinile românești și succesul literar spaniol. Stabilit în Spania încă din copilărie, Gane a devenit rapid o voce apreciată, cărțile sale fiind prezente în topurile de vânzări din țări precum Columbia, Peru, Bolivia și Chile.

„M-am învățat cu pierderile. Mereu am ceva de pierdut când plec de aici din Lerești și sunt plecat de 20 de ani. Așa că distanța face parte din ceea ce sunt eu. Acesta este mecanismul pe care eu îl acționez  în momentele când pierd ceva, nu numai o persoană, ci și o parte din viață. Le văd cu alți ochi (n.r. pierderile), așa că m-am învățat cu viața asta, așa în trecere”, a povestit Miguel Gane în cadrul podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana-Maria Păunescu”.

Ediție integrală

Cătălin Costache
Cătălin Costache este un editor web și specialist SEO care și-a început cariera în presă în anul 2019, la Aleph News. Acesta a ajuns să coordoneze mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Ce salariu lunar are Elena Lasconi în Câmpulung Muscel. Câștigă dublu cât soțul ei
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Ancuţa Popoviciu a fost suspendată a doua oară din funcţie. Ce a făcut de data...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Șoferii, trimiși obligatoriu la medic. S-a schimbat Codul Rutier în 2024. Reguli noi la permisul...
Scenariul sumbru al unui dezastru național. Apel disperat către români: E singura soluție
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Dan Negru, mesaj emoționant înainte de turul II al alegerilor prezidențiale: ”Nu vă certați cu...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Una dintre cele mai faimoase murale ale lui Banksy se vinde cu tot cu casa...